Suntem ceea ce alegem sa fim.

 

Si avem sens asa cum suntem. Cu suflete schilodite. Ne place sa gandim abstract ca sa uitam c-avem defecte. Sau daca nu uitam, macar sa fim inconjurati de oameni care ne plac, nu care spun ca ne plac. Exact cum spuneam, abstract. Suntem suma experientelor noastre si idiferent cat de defecti am fi, stim ce inseamna sa traim frumos,urat, letargic, absenti, fericiți.
Ar trebui sa invatam sa fim frumosi, nu doar pe dinafara, ci si pe dinautru. Cred ca partea asta ne preocupa mult prea putin si tocmai de aceea,  ne pierdem capul, cadem in deziluzii, speram la ceea ce doar altii pot avea. Am citit la un moment dat, in cartea unui prieten  faptul ca pana la urma suntem doar fiinte umane si pe buna dreptate. Ramanem doar cu ceea ce acumulam in timp: amintiri, ganduri, sentimente. Restul suntem doar niste carcase. Tot ceea ce deprindem, e din modul in care am fost modelati, crescuti, educati.

In mod ostentativ, unii oamenii intra cu bocancii in vietile noastre, ca si cum ei ar stii tot ce se intampla. Insa, este alegerea noastra daca vrem sa aratam mai mult decat e cazul sau nu… este alegerea noastra daca vrem sa povestim sau nu… este alegerea noastra daca vrem sa impartasim trăirile noastre sau nu…Este alegerea noastra cum vrem sa fim, dar va rugam, nu ne fortati sa facem lucruri doar pentru ca a voastră curiozitate este mai presus decat grija pe care ati putea-o avea fata de noi.

Eu nu cred in oamenii care spun lucruri pentru ca sunt invatati sa vorbeasca sau pentru ca au in spate o armata de oameni care le pregatesc discursurile elevate si lacrimogene. Eu cred in oamenii care au trecut cel putin o data prin niste experiente care le-au marcat existenta, care vorbesc in cunostinta de cauza si care chiar cred si simt ceea ce spun.

Iar eu asta vreau sa fiu, asta vreau sa fac, sa cunosc oameni ca mine, sa-i ascult si sa-i invat din experientele mele !

 

Sursa foto: pixabay

Jurnal de vacanta.

Si iata ca se duse inca o vacanta  si ghiciti ce, am fost si  la mare, pentru a 3 a oara in viata mea! Dat fiind faptul ca am conditia aceasta medicala, n-am prea avut curajul sa ma expun. Nu vreau sa va vand gogosele. Chiar si acum dupa atatia ani, primul impact e dezolant, perechi de ochii atintiti catre picioarele mele, priviri lungi, gaturi “rupte”, plesneli de coate, etc etc. Atunci, da, recunosc ma umflu de nervi, am o stare de disconfort si am senzatia acuta de a ma ascunde cat mai repede, de ochii rautaciosi si curiosi. Stiti ce ma ajuta foarte mult in momentele respective, doza mea miraculoasa de muzica si fredonatul melodiei “ I feel pretty, I feel prettyyyy”. Functioneaza maxim 🙂 , ma reconectez la ceea ce merita de fapt, marea, plaja, soarele, momentele de relaxare.

Culmea e ca perechile alea de ochii vin de la niste oameni care ar trebui mai intai sa se uite in oglinda. Pe mine personal nu ma intereseaza de ce unii / unele, sunt mai obeze si tot infuleca de parca s-ar sfarsi lumea, de persoane cu celulita sau pur si simplu imperfecti. Stiu, e posibil sa fiu rautacioasa, dar cred ca am tot dreptul, atata timp cat, tot picioarele mele deranjaza. Desi primul impact cu oamenii de pe plaja este mai „violent”, experienta ma ajuta sa depasesc destul de rapid toata corvoada asta.

Si sa trecem peste episodul mai putin placut. Tot ceea ce conteaza in fond, este faptul ca dupa atatia ani, am reusit sa-mi „tratez” limfedemul asa cum ar fi trebuit de la bun inceput (dar nu am stiut ), chiar sa pot merge la mare cu limfedemul din dotare, fara sa-mi fie frica de faptul ca s-ar putea sa vin cu el dublu.

 

Asadar, dragele mele sau dragii mei, se poate merge la  mare fara sa va tot acoperiti si sa va ascundeti. Sa va spun si voua secretul. Inainte de a pleca la mare, mi-am facut cea mai pretioasa achizite: Ciorapii compresivi Mediven, speciali pentru limfedem, facuti pe comanda, dupa masurile si preferintele mele, povestea comenzii o voi scrie in articolul urmator, stay tuned ;))).

Mi-am ales varianta fara degete, pentru a-i putea purta fie cu sandale, fie cu slapi, culoarea piciorului, pana la genunchi. Mi s-au pottivit perfect pe picioarele mele. Desi gradul de compresie este 2, abia ii simteam pe picioare. Si da, pe caldura aia cum obisnuim noi sa spunem, picioarele mele repsirau datorita inovatiei ClimaConfort.

Evident, la plaja, renuntam la ciorapi, dat fiind faptul ca nu depuneam niciu fel de efort, nu era nevoie sa-i port. La plecare ii puneam rapid in cativa pasi simplii: ii intorceam pe dos pana la nivelul degetelor, apoi ii rulam din aproape in aproape, iar la final eliminam cutele ramase.Simplu, nu ? Ceea ce ador la acesti ciorapi este faptul ca nu au cusaturi multiple, totul este facut dintr-o singura bucata.

Si uite cum m-am putut bucura de tot ceea ce a insemnat mare, fara grija edemului, fara grija ochilor prea insistenti. Fericirea se masoara in secundele in care uitam de frica, teama, grija si incepem sa traim !

 

 

Vacanta mea de vara.

Imi „clatesc” fata cu soarele ce-mi bate-n …geam. Da, tastez si-mi mai arunc cate un ochii pe geamul meu suficient de mare cat sa intre Majestatea sa, soarele! Cred ca deja mi-e foarte dor de o vacanta!  Si daca tot mi s-a facut dor, sa va spun si voua cum ma descurc cu limfedemul in vacanta.Nu e chiar usor sa fii hoinar atunci cand ai si un limfedem, dar am gasit cateva solutii care sa imi usureze vacantele fie ele scurte sau lungi. Daca multe dintre  dintre doamne se gandesc la hainele pe care sa le puna in bagaj, la costumele de baie, farduri, eu ma gandesc doar la accesoriile mele numite bandaje. Ele sunt cele mai de pret accesorii, chiar daca nu-mi dau plus valoare, dar imi dau plus sanatate. Asadar, iata ce mai contine bagajul meu de vacanta:

• fesi compresive
• gel racoritor / spray racoritor pentru limfedem de la Mediven
• aparat presoterapie

 

Trusa mea de vacanta.

Cu bajagul facut pornesc in calatoriile mele de vacanta cu gandul la momentele frumoase care ma vor astepta si la experientele pe care le voi trai. Imi place foarte mult sa călătoresc, dar cum edemul are tendinta sa „creasca” indiferent daca merg pe jos, cu masina sau cu avionul , trebuie sa-l „pregatesc”foarte bine atat inainte, in timpul, dar si dupa fiecare calatorie. Ritualul meu e destul de complex si imi ia ceva timp , dar merita efortul. Terapia compresiva este primul lucru pe care il fac inainte de a iesi  din camera de hotel… nu doar ca reduce edemul, dar ma si relaxeaza, imi ofera timp sa-mi fac planurile pentru ziua respectiva.  Apoi rapid imi pun ciorapii compresivi, intru in tenisii calatori care ma vor purta prin locuri magice. Daca pentru piele am lotiunea protectoare, pentru  limfedemul meu, am gelul racoritor care ma ajuta sa mi-l racoresc , sa-l  scap de povara caldurii. Senzatia de dupa aplicare e atat de placuta incat uit ca mai am si un limfedem cu mine. Avantajul este ca il pot folosi de cate ori simt nevoia, si mi-l pot aplica in orice locatie am chef si cand am chef, fara stres ca deranjez pe cineva. Intotdeauna prefer sa imi i-au pliculete mici pentu ca sunt usor de strecurat prin buzunare, geanta sau ruscac.

Gel racoritor

Si la final de zi, cand am senzatia ca am ocolit pamantul in 80 de zile si-n in timp ce imi arunc ochii peste pozele facute de prin locurile vizitate, imi fac rapid si-un bandaj compresiv. Si-mi place sa fac asta, deja stiu ca pot crea povesti cu picioare hoinare si fericite !

Usor nu este, dar atata timp cat va veti organiza, lucurile se vor aseza si va veti bucura de o vacanta frumoasa !

 

 

Atunci cand se holbeaza la mine.

Acum cativa ani am vazut o comedie misto „Omul care se holba la capre”, cu George Clooney.  O comedie antrenanta in care găsim oameni bizari, cu puteri supranaturale, care pot trece prin ziduri si care chiar pot hipnotiza … capre ! Bun si-o sa ziceți ca am innebunit cu totul, ce legatura are limfedemul cu filmul asta. Pai are, pentru ca aproape zilnic intalnesc oameni bizari care se holbeaza la picioarele mele. Nu stiu daca ma deranjeaza modul in care sunt privita sau intensitatea cu care sunt privita. Nu mi-e frica sa merg pe strada sau sa ma etalez, e vorba doar de fractiunea aia de secunda cand parca inghet si am impresia ca nu am ce cauta pe strada cu picioarele alea… Ehh, atunci as vrea si eu sa am puterea aia si sa-i hipnotizez exact ca pe caprele lu’ Cloney, dar nu pot, energia toxica pe care o emana oamenii astia ma inhiba, imi opreste respiratia si amutesc. Dar doar pentru un moment. Imi revin repede, am si eu o arma mortală 😜, ochii… vorbesc cu ochii si cu gandul, ii fac sa ințeleagă cat sunt de penibili, apoi le citesc rusinea de pe fata si stiu ca in momentul acela mi-am atins scopul. Uneori „protestez” si verbal, pentru ca sunt si oameni mai limitati, care nu inteleg si-atunci ii intreb politicos daca vor sa vin mai aproape , sa ma vada mai bine sau daca au nevoie de inca o pereche de ochelari de vedere, poate ca nu ii ajuta cei pe care ii au deja… si tot asa. Culmea, tot ei se simt ofensati, dar sunt covinsa ca dupa, au timp sa cugete, sa-si stoarca creierul si sa realizeze ca lipsa de bun simt naste monstrii !

Cultura si educatie nu le pot oferi, ca n-am cum, pot doar sa le „transmit” ca normalul si normalitatea se regasesc intr-o lume ideala… Si noi nu traim in lumea aia… si-atunci ce le mai ramane de facut? Sa faca loc si celor mai putini norocosi. Vorbesc din carti stiu, dar sentimentul meu e asta de fiecare data cand vad rusinea din ochii lor si regretul ca s-au facut de ras atunci cand s-au holbat la mine. N-as fi crezut ca voi spune asta vreodata cuiva, pentru ca sunt trairile mele, dar ma ajuta sa-mi recapat increderea in mine dupa ce conditia asta m-a daramat. Si cum sunt o persoana vesela imi place sa fac haz de necaz si sa-i rad vietii in fata. Noi suntem doar niste capre si ei niste curiosi care dau in ridicol holbandu-se la noi! 

Concluzia: „N-ai capre, n-ai glorie!”  :)))

Si…mi-am urat picioarele

Eu sunt de toate… mai putin perfecta… Perfectiunea mea e mai defecta… fizic. Oglinda? Nu a fost niciodata prietena mea cea mai buna. O evitam…crezand ca doar asa pot fi si eu… frumoasa. Pentru mine frumusetea a fost un termen relativ. Imi spuneam ca e timp sa fiu frumoasa, ca e timp sa recuperez momentele in care imi doream sa fiu frumoasa !

Imi vedeam picioarele ciuntite… si pentru asta le-am urat… pentru asta le-am ascuns ! Eram un “produs defect din fabricatie”.

Aveam picioare doar ca sa merg, aveam picioare doar ca sa… am picioare… Oamenii din jurul meu erau prea cruzi sa inteleaga faptul ca … sunt altfel decat ei, iar asta mi-a ciuntit si sufletul… nu mai aveam doar niste picioare ciuntite ci si un suflet ciuntit. Paradoxal, asta primeam , desi eu vroiam doar ca lumea sa ma accepte si sa ma iubeasca asa cum sunt, eram sincera. Rezultatul ? Incepusem sa ma ascund si sa nu mai fiu eu. Sa joc un rol al omului perfect intr-o societate perfecta, doar cu oameni perfecti !

Si mi-am urat picioarele…nu eram suficient de atragatoare, nu puteam fi suficient de admirata, nu eram la femme fatale …Apoi m-am intrebat: sa fii admirata de catre cine toanto?? De toate petardele societatii, de toti barbatii superficiali si de toate femeile care sunt geloase pe inteligenta ta ? Descoperisem America ! Descoperisem ca nu e bine sa fiu doar pe jumatate vie si ca nu trebuie sa traiesc viata nimanui. Obosisem sa fiu prizoniera unei dogme, sa traiesc pentru si sa-i multumesc tot timpul pe altii, vorba lu’ nea Steve Jobs 🙂

Momentul ala a fost crucial pentru mine. Realizasem ca am fost un om superficial, realizasem ca nu exista  „nu pot”, toate neajunsurile mele erau doar in capul meu, realizasem ca alti oameni ar da orice sa aiba picioare !!! Eu le aveam si le uram… doar pt ca vroiam sa fiu pe placul altor oameni evazivi ca mine.

Si ce sa vezi, nu a murit nimeni … cand am inceput sa-mi folosesc mintea, charisma, zambetul si privirea, oamenii au inceput sa fie atrasi de mine, nu doar fizic… si cand oamenii sunt atrasi pentru inteligenta ta, e mai sexi decat orice!

 

Merg, dansez, alerg, topai de fericire pentru ca am picioare … si pentru asta le multumesc in fiecare seara… oricat ar parea de nebunesc, fac asta pentru ca picioarele mele merita sa fie iubite !

Nu sunt cea mai frumoasa, nici cea mai perfecta, dar sunt bine, pentru ca sunt EU !

Name(obligatoriu)

Email(obligatoriu)

Website

Comment(obligatoriu)

Trimite

Δ

Cum sa traiesc frumos, chiar si cu limfedem

In fiecare zi ma gandesc la articole frumoase pe care sa le impartaesc cu voi, oameni speciali, iar asta ma face sa ma simt fericita si implinita ! Ce poate fi mai frumos decat atunci cand stii ca poti da o mana ( cat de mica ) de ajutor ! Si cum imi vine o idee, deschid repede calculatorul, imi pregatesc cafeluta aromata, si-apoi imi las lin sa curga degetele pe tastura.

Mirosul cafelei de dimineata ma poarta catre cele mai frumoase taramuri … pana cand imi dau seama ca e o noua zi din saptamana in care trebuie sa lucrez … si ma trezesc brusc ! Dar bucuria fiecarei guri de cafea ma relaxeaza, functioneaza precum un calmant pentru mine. Da, cafeaua este una dintre bucuriile din viata mea. Atunci cand ma pun seara in patul meu, adorm cu gandul ca a doua zi imi voi bea cafeaua. Iar cafeaua mea nu se rezuma doar la o a bea, ci si la modul in care o savurez si la cana din care o savurez. Mi-am luat canite vesele, care sa imi induca stare de bine si relaxare ! Cum limfedemul nostru nu ne permite sa facem excese, ma rezum doar la o singura cafeluta, din fiecare dimineata de munca sau in diminetile din fiecare weekend ! Asta inseamna ca eu iubesc cafeaua, iar ea ma iubeste pe mine, chiar daca am limfedem !

Cartile din biblioteca mea, care ma cheama atunci cand stiu ca sunt trista sau am avut o zi proasta, sunt si ele parte din viata mea. „Aud” cum detectivii si amorezii din povestile lor, faraonii si maimutele de pe planeta lor, oamenii de stiinta si doctorii in medicina, se intrec care mai de care, ca sa-i aleg primii … iar starea mea de spirit, alege cu care din ei sa ma „intalnesc” in ziua respectiva, cu promisiunea ca data viitoare „altii” vor fi primii alesi !

Familia, pastila mea de fericire. Ei sunt cei care atunci cand sunt prea „amortita”, au grija sa ma inconjoare cu iubire si sa-mi indunde sufletul cu dragoste si fericire, suflet de mult secatuit de stradaniile mele de ai face pe altii sa ma accepte asa cum sunt ! M-au iubit si ma iubesc neconditionat, imi dau puterea sa merg tot timpul mai departe si ma incarca cu energie.Si-atunci, cand gandurile mele acapareaza, imi arunc cateva lucruri in rucsac, imi pun ghetele sau tensii si ma grabesc s-ajung in locul meu de poveste ! Imi e atat de drag cand ajung acasa si ma trantesc in patul moale de langa soba pe lemne si ma rasfat cu mancaruri gustoase facute pe plita veche. Acasa, e locul unde uit ca am o conditie medicala !

In trecutul meu am avut ganduri rautacioase, manie, frustrare, suparare, pentru ca m-am simtit marginalizata si neanteleasa. Treptat, am inteles ca de fapt cei care nu ma intelelg, au o problema, nu eu. Am avut norocul de a intalani oameni frumosi de la care am invatat cat de important este sa nu las gandurile negative sa loveasca in mine. Asta nu inseamna ca astazi nu ma mai incearca aceste ganduri, diferenta este doar ca reusesc sa le inlatur mult mai repede si mai usor, tocmai pentru ca incerc sa traiesc frumos si sa ma bucur de cele mai simple lucruri ! Nu limfedemul trebuie sa ma conduca, eu trebuie sa-l conduc pe el !

Ce culoare are limfedemul tau?

Pe mine limfedemul ma trece prin toate starile si emotiile, de la bucurie la tristete, de la melancolie la realitate, motiv pentru care intr-o zi m-am gandit ca as putea sa le definesc prin culori. VERDE, culoarea limfedemului meu atunci cand sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce am, pentru faptul ca nu ma impiedica sa fac, aproape tot ceea imi doresc si atunci cand imi dau seama ca datorita acestei conditii medicale mi-am putut gasi persoana potrivita langa mine. Nu acelasi lucru l-as putea spune, cand GRIUL  imi coloreaza limfedemul, culoare care prinde contur cand intrebarile gen ” DE CE EU ? „ mi se invart in cap si se repeta ca o melodie veche pe o placa zgariata, cand rautatile trecutului ma acapreaza si imi amortesc corpul, devenind astfel, inerta la incurajarile celor din jurul meu. Si cu toate astea, ROSUL este cea mai nasoala culoare, culoare care imi defineste starea de nervozitate atunci cand imi gasesc cu greu perechea de pantofi potrivita, cand perechea de jeansi e prea skiny, de parca toata lumea ar avea niste stiks-uri pe post de picioare, cand oamenii incuiati la creier, se holbeaza fara sa clipeasca, ca si cand abia ce ai fi aterizat de pe planeta maimutelor !

Sunt ca un „semafor”, dar asta nu ma impiedica sa am o viata normala, dimpotriva, stiu cum sa actionez atunci cand „semaforul” trece pe gri sau pe rosu intermitent !

Pot fi la moda daca am limfedem?

In principiu, da se poate sa fii la moda, chiar daca ai limfedem. Depinde de membrul si zona afectata. Chiar daca avem limfedem, asta nu inseamna ca trebuie sa ne limitam la imbracaminte care sa ne imbatranesca sau care sa ne dezavantjeze. Trebuie doar sa avem rabdare pentru a cauta hainele care se „potrivesc” limfedemului pe care il avem. De evitat hainele foarte mulate, deoarece deja purtand ciorapi sau manusi compresive, o compresie extra s-ar putea sa ne produca efecte negative, precum si hainele din materiale de proasta calitate, care pot duce la iritatii grave la nivelul pielii si implicit la nivelul edemelor noastre. In cazul meu, prefer hainele putine si de buna calitate, decat haine multe si de proasta calitate. Sa nu uitam si de incaltaminte, care intr-adevar, poate da batai de cap persoanelor cu limfedem. Daca va place un model anume, dar nu se potriveste pe glezna prea umflata sau pe gamba prea groasa, nu va demoralizati. Puteti incerca varianta de incaltaminte cu un nr.mai mare. Dacă tot m-am dat exemplu, va marturisesc faptul ca, de cand am limfedemul, care acum este mai accentuat la glezna dreapta, imi cumpar tot timpul incaltari cu un numar mai mare. La un moment dat aveam incaltari si cu doua nr. mai mari, dar asta nu m-a demoralizat ( si nici nu mi-e rusine sa va povestesc ), dimporiva,  am incercat pe cat am putut sa fiu in ton cu moda, aproape tot timpul 🙂 . Si aici trebuie sa aveti grija ca toata incaltamintea sa fie de piele, pentru ca picioarele d-voastra sa poata respira, in caz contrar, pot aparea asa zisele ciuperci, care va vor da batai de cap mai mari, decat la o persoana sanatoasa.

Este foarte adevarat, pentru noi „lymphies” este un pic mai greu, iar cautarea unei perechi de pantofi, imbracaminte, etc. se poate transforma uneori in adevarate drame. Eu am trecut prin toate starile, dar niciodata nu m-am dat batuta, pot spune chiar, ca eu nu pot purta balerini, fie ei si cu 2 numere mai mari, dar viata mea nu s-a terminat la o pereche de balerini, dimpotriva, mi-am procurat tenisi Converse si viata mea e muuult mai simpla si lejera 😉 . Sunt putin mai scumpi, dar materialul nu-mi afecteaza pielea si edemul.

Inarmati-va cu multa rabdare, tatonati mai intai magazinele si-apoi decideti ! Bafta !

Am limfedem, dar nu am un handicap !

Cei care au un defect fizic stiu despre ce vorbesc. Oamenii inca nu sunt suficienti de deschisi la minte, inca se grabesc sa arate cu degetul, se grabesc sa judece, dar acest gen de oameni, nu stiu ca un om cu o conditie medicala, poate avea mai multa ambitite si vointa. O suferinta nu te doboara, dimpotriva, te face mai puternic.

Chiar daca am un defect fizic, asta nu inseamna ca sunt handicapata, asta nu inseamna ca trebuie sa primesc mila sau compasiune din partea nimanui. Muncesc la fel ca toti ceilalti, merg, alerg , dansez … Imi port singura de grija !

Cu timpul am descoperit ca uneori pot face mai mult decat pot face oamenii „normali” . Da, intr-adevar, nu am putut sa-mi indeplinesc un vis, tocmai pentru ca oamenii au mintea ingusta si ca sunt limitati … limitati in a alege corect si nu doar pe criteriul aspectului fizic.

Chiar zilele trecute am citit un articol despre niste tinere care si-au expus picioarele cu limfedem si au facut poze pe care le-au postat pe internet. Am citit cu stupoare felul in care ziaristii au tratat aceasta actiune. Articolul incepea cam asa ” D-zeule, ce ai acolo?”. Cum adica D-zeule ce ai acolo ? Dar ce, noi daca avem un defect fizic suntem monstrii sau ce ? Suntem oameni fratilor, oameni care ne purtam de grija singuri si care mai mult de atat, trebuie sa ducem o lupta apriga cu oameni ca voi, oameni fara valoare si superficiali.

Asadar, dragii mei lymphies, capul sus, suntem speciali si avem multe de aratat si dovedit. Nu va lasti intimidati de catre nimeni. Faceti asa cum fac eu. Daca surprind pe cineva holbandu-se la piciorul meu, il fixez cu privirea, ii zambesc si nu ma opresc din privit, pana il intimidez si-si schimba privirea ! Sentimentul este mai mult decat satisfacator 🙂 ! In acest mod, va demonstrati in primul rand voua, apoi persoanei respective ca are o problema, nu voi !

Cum e sa-ti pui un diagnostic de unul singur

M-as putea considera ( fara falsa modestie ) prorpia-mi eroina. Ani de-a lungul mi-am cautat leacul pe la medici,spitale… pe la clinici particulare nu, pentru ca atunci cand mi-a aparut mie limfedemul, inca nu existau clinic particulare.

Mi s-au pus o gramadata de diagnostice, printre care: acumulare de calciu in glezna, edem ( dar nu stiau de la ce si cum ), elefantiazis ( m-au intrebat daca merg prin tarile tropicale ), ceva venos ( nici aici nu au zis ce ar putea fi mai exact ).

Iar tratamentul meu medicamentos a fost …detralexul… Si cam atat, fara investigatii suplimentare, fara nimic.

Frustrata si chinuita de edemul care crestea pe zi ce trecea, am inceput sa ma documentez singura… pe internet ( traisca internetul ).

Iar diagnosticul pe care mi l-am pus, a fost de limfedem primar la piciorul drept, diagnostic care mi-a fost confirmat de catre un mare specialist din Italia ( o sa va povestesc si voua despre el ).

Documentandu-ma, am aflat si care era tratamentul. La vremea respectiva, adica acum 10 ani, nu am aflat decat de varianta purtarii de ciorapi compresivi. Insa au fost bineveniti si aceeia, chiar daca nu am purtat compresia corepsunzatoare, m-au ajutat enorm.

Se gaseau destul de greu, se mai si rupeau, dar ii coseam, apoi iar ii purtam. Nu mi-e rusine sa recunosc acest lucru, m-am luptat pentru mine, daca altii au refuzat s-o faca !!!